miercuri, 5 septembrie 2012

Profesor agresiv lovit in testicule de o eleva

Violența naște violență, fără îndoială. A simțit-o pe pielea lui un profesor isteric din Rusia, care încerca să le explice elevilor săi care sunt pronumele personale în limba engleză.
O fetiță a fost cea care a intrat în colimatorul dascălului crizat. A scos-o la tabla pe care era scrisă lecția şi a vrut să vadă ce a priceput aceasta din ceea ce predase el. Și nu a găsit altă metodă de a scoate ceva de la ea decât să țipe și să o ”împungă” cu degetul în tâmplă.
Copila nu numai că nu a scos un cuvânt, dar, vădit rușinată de ieșirile cadrului didactic, privea în pământ. Cum calvarul a mai continuat câteva minute, sătulă de umilințe, aceasta și-a luat inima în dinți și și-a lovit profesorul de engleză în testicule cu piciorul, după care a fugit mâncând pământul. 
sursa: Libertatea.ro

marți, 4 septembrie 2012

Gazonul de pe National Arena va fi schimbat

Suprafata de joc de pe National Arena va fi schimbata din nou, gazonul fiind distrus dupa concertul sustinut de trupa rock Red Hot Chili Peppers.
Mircea Sandu, presedintele FRF, a anuntat ca gazonul va fi schimbat pentru a treia oara intr-un an, nationala Romaniei urmand a evolua pe o suprafata complet noua in preliminariile Cupei Mondiale din 2014. "Cu Andorra nu vom juca pe acest gazon. Suntem in operatiunea de schimbare. Vine o echipa din Polonia si impreuna cu una din Romania vor decoperta gazonul maine si poimaine, iar joi urmeaza sa se inceapa operatiunea. Deja sunt pe drum camioanele cu gazon", a spus Mircea Sandu, potrivit DigiSport. Pentru National Arena, va fi a patra suprafata de joc intr-un an de functionare.Primul gazon a cedat dupa primul meci, al doilea a tinut pana in primavara acestui an iar cel de-al treilea, pus pentru finala Europa League, a fost distrus de concertul americanilor de la Red Hot Chili Peppers.
sursa: Ziare.com

Un detinut a obtinut cea mai mare nota la Bac, in judetul Suceava

Un tanar traficant de droguri, aflat in puscarie, a obtinut cea mai mare nota la examenul de Bacalaureat din toamna, din judetul Suceava.

Bogdan Vladut Donisan, zis "Taz", din Radauti, a obtinut media generala 8,91, reusind sa fie al 36-lea la nivel national. Arestat preventiv pentru trafic de droguri, tanarul, in varsta de 19 ani, a dat Bac-ul pazit de politisti, scrie Evenimentul Zilei. A ajuns dupa gratii, fiind acuzat de procurorii de la Crima Organizata ca a intrat intr-o grupare de distribuitori de droguri, mare parte dintre stupefiante fiind vandute elevilor, printre care si colegi de scoala ai lui "Taz". Potrivit procurorilor DIICOT Suceava, gruparea de traficanti de droguri numara in total 11 tineri, sapte dintre acestia, printre care si Bogdan Vladut Donisan, fiind arestati preventiv. Bogdan Vladut Donisan a sustinut examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic Radauti. Din arestul politiei, a fost dus intr-o camera separata, unde a stat doar impreuna cu un profesor supraveghetor si politistii de la Arest. Primul il pazea sa nu copieze, iar cei in uniforma sa nu fuga."Taz" a reusit sa-i impresioneze pe toti, la afisarea rezultatelor. A luat 10 la Geografie, 9 la Limba si Literatura Romana si 7,75 la Istorie. Bogdan Vladut Donisan vrea acum sa se inscrie la o facultate din Iasi.
sursa: Ziare.com